miu

Amanta au ba?

Printr-o imprejurare nefericita, as putea spune, in ultimile zile am nimerit in discutii ori mi-au picat ochii in reviste ce dezbat o tema veche de cand lumea - amanta.

Am auzit de la “eu nu, niciodata!” pan’ la “da, de ce nu?!”.

Nu poti sa zici “niciodata” pentru ca nu ai de unde sa stii ca el lipaie in chilotii uneia de nuj cati ani. Daca omul e discret si va tine la distanta va asculta trilurile pasari(ci)lor cat are el chef sau noroc.

Pe de alta parte, plecand de la premiza ca tu “nu, niciodata” ai sansa sa pierzi. Sa pierzi orice - de la o ora de placere pana la iubirea vietii. Si acum zau, de ce ai vrea asta?

De ce sa stai sa il astepti pe Fat Frumos? Crezi ca el te asteapta cu o funditza rosie prinsa pe budigai, gata sa fie doar al tau fiindca s-a indragostit de tine, tu, Ileana Cosanzeana?? Sau crezi ca iubirea vietii e aia care iti pune verigheta pe dejt, iti face o droaie de copii si apoi iti ignora partzurile pe care le dai cand o sa ai 70 de ani? (intre noi fie vorba, daca o intalnesti pe asta tine-te de ea)

Well, bad luck! Cand o sa ai 70 de ani o sa vrei sa te gandesti ca ai avut o viata la fel de plina precum e camera de azil plina de parturi. Sa iti amintesti de noptile lungi, de saruturile furate, de privirile obraznice, de trairile atat de intense ca iti dadeau lacrimile.

Imi spunea un amic la un moment dat ca e mai bine sa te bucuri ca s-a intamplat decat sa regreti ca n-a fost. De ce sa te intrebi “ce-ar fi fost daca?”

De ce e un pacat sa primesti clipe de bucurie/fericire/implinire de la cineva care vrea sa ti le dea necerand mai mult la schimb? Nu de alta, dar daca vine la tine inseamna ca Prima sursa nu mai e buna. Si tu ce vina ai ca Sursa a secat?

Si zici ca tu ”nu, niciodata” deoarece ai principii! Nu e corect. Poti sa spui cel mult: “In principiu, nu”.

In alta ordine de idei, “toti cu nadragi, toti imi sunt dragi” nu e un … principiu ok.

E placut sa fii amanta si sa te gatesti ca pentru intalnirea vietii in fiecare zi si sa va iubiti ca doi nebuni si sa fiti rupti de oboseala dupa un week-end mai rau ca dupa o saptamana de lucrat in constructii. Dar e cu totul de cacat sa vrei sa fii “domestica” de acasa pentru cateva ore si sa ii pregatesti cina si el sa manance doar pentru a ajunge la desertul din asternut. Si e de rahat sa fii atenta sa nu ii lasi semne atunci cand ar trebui sa dai frau liber trairilor. 

Daca o sa ramai insarcinata (din greseala, desigur) tre sa “mergi la medic” sau, in cel mai bun caz, sa ii spui copilului ca tati al lui era aviator si a plecat odata departe si nu s-a mai intors. Si se merita?

Nu stiu daca sunt indeajuns de multe argumente contra dar stiu ca mi se par al draq de dureroase.

Si mai stiu ca atunci cand am zis “da, de ce nu?!” am avut un instinct cum nu se poate mai bun.

 P.S. Si cu tote astea sper ca peste 55 de ani sa nu trebuiasca sa rememorez acesti ani pentru a indulci mirosul camerei de azil.